A JOYLESS IMPERSONAL PLACE

Am gătit aseară, inclusiv sos, după ce am aruncat prima tură, fără să mai răzuiesc fundul pîrlit al cratiţei. A fost aici un bivol mic de porţelan schiţat de două mîini iubite în aerul pe care îl respir, dar aproape că nu i-am dat nicio atenţie. Era negru? Mă şi apucaseră mîncărimile pe sub dres. Chiar nu-mi mai amintesc o zi în care cineva să se fi referit de atît de multe ori la mine, în scris, cu “asta”. Cu “găină” s-a mai întîmplat, dacă ţinem cont că găina e totuşi o gîscă şi Anonymous e totuna cu un om rău.

Dacă nu înţelegeţi nimic pînă acum, nu ştiu cum să vă lămuresc altfel decît rugîndu-vă să citiţi cele două posturi anterioare şi comentariile lor. Rugamintea e valabilă şi pentru tine A., şi e suficient ca tu să te rezumi la a reciti comentariile tale. Ţi-ai păstrat sinceritatea, dar nu mi-ai ascultat şi sfatul de a o păstra inexplicabilă. Acum ambiguităţii mele îi e foarte uşor să strige pe nume intenţiile tale anonime.

Am mai citat în trecut comentariile pe care le-am primit pe blog. Închipuie-ţi că i-am şi răspuns celui care m-a întrebat dacă îmi place pizza, cum aş fi putut să nu îţi răspund ţie după ce mi-ai amintit de idm, ai scris de multe ori caca căcat şi ai dat nume de păsări şi animale domestice? E autenticitate pe săturate în cuvintele tale, atît cît e în mine drag de ce-i-poate-mintea-omului.

Dar ştii şi tu ce îmi place să scriu, că în timp ce înghionteşti proastele scuipătorii de seminţe bovinele tumorile şi modistele care citesc blogul meu tu îl întorci pe toate părtile, mai ales cu spatele. Ceea ce contravine principiilor pe care te-am rugat să ţi le revezi. Ai început prin a comenta multe dintre posturile mele din trecut şi continui să poţi cu mintea wc valori culturale şi draperie roz cu ţîţe mari. Eşti despărţit de principiile bune şi plecat cu intenţii rele pe un drum size zero. 

Mi-e uşor acum să înteleg de ce în tot acest timp nu ai participat la concursuri de citit cărţi cap-coada, ci ai rămas lîngă mine, cu prietenii mei de gît, cu cititorii mei în dialog, cu textele mele pe repeat. Eu nu o să spun în apărarea ta că ai putea avea o boală psihică. Nici spre binele tău nu o să te învăţ că scrii cu pete-pe şi gîndeşti neglijent.

Mie-mi vine să vomit chiar în timp ce scriu, de ce ar fi aşa o mare chestie să vomite un critic literar cînd citeşte? Poate să nici nu fie critic literar cel care vomită, cum e şi cazul tău. Tu, A., vorbeşti numai prostii.

Eu vreau să nici nu vomiţi, vreau să nici nu exişti. Am cunoscut astăzi o anonimă care a repetat în atît de multe case umilinţa şi hărnicia, încît a ajuns prin exerciţiu fizic la cea mai frumoasă formă de candoare. În timp ce tu îmi scriai, nu contează ce, contează cu ce intenţii, ea nu-mi amintesc să îmi fi vorbit despre altceva decît despre diabet, copii şi lavete. Candid, bun şi experimentat.

E nedrept că răutatea e gratuită cînd de fapt ar trebui sa nu şi-o permită nimeni. Să ne permitem happy Marni de la H&M, că pentru anonimii fericiţi de la casa de marcat răutatea e un lux cultural la care nici nu visează.

+Foto Lana pentru Iulia

+Pulover cu nasturi Marni pentru H&M

THE PHILOSOPHICAL ICON OF ENDURING YOUTH

Ştiu că am promis că o să-i răspund lui Anonymous pe larg, concret, între timp mi-a mai trimis un mesaj: 

Anonymous Apr 7, 2012 05:56 AM 

Lasa prostiile cu vendete, si alte aberatii de genul asta, ca nu este cazul. Fii mai coerenta daca tot incerci sa faci ceva in sensul de scriere. De fapt tu ce incerci sa faci cu acest blog?
Sa tii un jurnal in care esti foarte sincera cu tine si cu aia care te citesc?
Nu-mi place incoerenta, mediocritatea si lipsa de valori. Pentru tine valorile dupa care ghidezi in viata sunt gentiile, rochiile si pantofii. Astea se bat cap in cap cu scrisul de tipul omului contemporan pierdut in spatiul asta lipsit de valoare...
Nu le poti face pe ambele bine - sa scrii si sa cumperi genti - pt ca este contradictoriu ca fenomen. Nu poti fii inteligenta si fashion icon in acelasi timp, decat daca le faci pe ambele pe post de hobby... Intelegi?

...a primit un comentariu:

XxXXx Apr 8, 2012 11:44 AM

Anonymus esti constient ca moda da de mancare a milioane de persoane care lucreaza in aceasta industrie, nu? Nici persoanele care emit judecati de genul celei pe care ai emis-o tu nu par foarte inteligente... daca nu iti place nu il citi... ca suntem altii care o apreciem. Mereu tre sa fie pe peste tot cineva cu atitudinea ta (ifose de pseudointelectual neinteles citit si cult)... daca esti atat de "superior" tuturor de ce nu te muti undeva sa te bucuri de tine insuti si sa ne lasi pe restu sa fim fericiti cu mediocritatea noastra: genti, pantofi si blanuri?

... şi i-a şi răspuns cu “Păi vezi tu, dragă…”:

Anonymous Apr 9, 2012 02:13 PM

Pai vezi tu, draga xxxxx, nu asa trebuie pusa problema, ca altfel nu m-as fi apucat niciodata sa comentez pe blogul fetei (neavand nici o legatura cu persoana ei, absolut deloc, pentru ca nu poti emite judecati despre o persoana decat daca stai un timp indelungat si o observi), dar sunt multi tineri de genul acesta (unii mai si publica pe deasupra) care devin rule model pentru cultura urbana din Bucuresti cel putin. Bine, nu stiu daca este cazul si la Iulia Burtea, dar am citit ce scrie, din cauza ca mi-a suierat pe la urechi. Deci sa zicem din curiozitate. Cand am citit mai multe articole, mi-am dat seama ca este cam trist ca lipsa de incoerenta este propovaduita ca ceva inteligent, la fel cum se intampla si-n cazul catorva carti de autori romani tineri. Este mult mai sanatos ca ignoranta sa fie dezinstalata, decat instalata. Gandirea regresiva de tipul - sa ne lasi sa fim fericiti cu pantofi si genti- si comentariile ca-n filmul 'Diavolul se imbraca de la Prada' - moda da de mancare la milioane de persoane si este o industrie- nu sunt sanatoase din nici un punct de vedere si contamineaza si pe altii. Macar daca s-ar intampla asta la un nivel mai restrans(ma refer la contaminare).
Oricum, sunt convins ca moda nu da de mancare la milioane de oameni, decat daca ii pui la socoteala si pe aia din lumea aIII-a care sclavuiesc pentru niste salarii mizerabile pentru moda.

Te-ai aştepta ca dacă cineva îţi scrie că eşti extraordinar de penibilă, că promovezi cu mare succes mediocritatea, că e o treabă la tine numai aia că îţi place Morrisey şi concluzionează despre ceea ce poţi tu cu “măcar atît” fără să îşi fi încercat forţele cu tine, să te enervezi cam tare, pe bună dreptate.

A., o să-ţi răspund punct cu punct şi o să înţelegi că există şi posibilitatea ca tu să fi fost nedrept cu mine, chiar daca îţi pot ghici bunele intenţii faţă de cultura urbană din Bucureşti şi faţă de omul contemporan pierdut în spaţiu. Mi se pare că dincolo de toate cuvintele alese răutăcios şi judecăţile cam dure şi generalizatoare, îţi pasă. Dar cauţi să înţelegi în timp ce ţi-e totusi cel mai la îndemînă să negi, aşa crezi tu că e bine?

Renunţă la primul impuls, la judecăţile de prima mînă! Nu-ţi mai satisface în vorbe rele necesitatea de a te departaja clar de lumea de la Prada şi de Iulia Burtea, pe care o confunzi cu o datorie de bun simţ faţă de “adevăratele valori”. Nu e nimic mai valoros şi mai adevărat, mai sincer şi mai viu, decît Iulia Burtea la laptop-ul ei, cu 4 genţi Marc în dulap scriind pentru vieţi cu 4 cadavre în dulap.

Mă doare capul teribil, aş vrea să mai pot scrie, sînt ieşită la suprafaţă şi năvălitoare în noaptea asta. Aş fi năvălitoare. Că de fapt stau pe loc, îmi pare rău, cînd aş putea trăi mai simplu decît atît. Cel mai simplu. Fără nopţi în anonimat, fără blog şi fără glow.


*Conceptul şi execuţia pentru imagine îi aparţin unui prieten

ITS NOT SACRED, ITS JUST STUFF

Ne-ar fi tuturor la îndemînă schemele Woody Allen cel puţin pentru textele de pe acest blog, dar înaintez fără vise. Şi nici n-aş vrea să le iau în considerare, că pentru asta intri şi trebuie să-ţi laşi pălăria în cuierul de pălării, şi ieşi şi destul de mult din clădiri vechi la ora 5 de dimineaţă, cu puţin timp înainte să adoarmă de tot pericolele. Calci pe piatră cubică. Vorbeşti la telefon cu un prieten care are pian în casă. Scormoneşti iarmarocul pentru un cordon. Plăteşti pentru norocul tău oameni mai în vîrstă decît tine sau pe unii foarte mici. Stai mult în fund pe fotoliu cînd întoarsă spre fereastră, cînd cu spatele la lume. Ţii levănţică pe undeva. Spirt. La un moment dat sigur ţi se întîmplă ceva italian dacă petreci timp singură.

Intri uşor în schemele astea dacă eşti dinainte învăţată cu regretul şi visarea. Nici n-ai cum să te mai dezveţi, pleci la expozitii chiar dacă se ţin departe de centru, cînd nu mai poate nimeni să vină pînă acolo, sărind la nevoie 20 de centimetri peste accidentele minore din stradă. Latră la tine numai căţeii în lesă. Ţi se întîmplă totul în locuri care se repetă, pînă ajungi să te comporţi grijuliu dar ireparabil.

Eu nu am încredere în scheme tocmai pentru că într-un fel ştiu tot timpul că o sa scriu, nu acum, dar o să scriu exact, pe hîrtie, ce nu intereseaza pe nimeni. Cînd a aparut la ultimele comentarii de pe blog de mai multe ori la rînd semnătura Anonymous m-am întrebat imediat dacă o sa ajung să scriu chiar şi despre asta:

Anonymous Mar 27, 2012 05:00 PM

Eu sant tare curios cu ce te ocupi? Adica de unde ai bani de Margiela si Jacobs si tot ce mai povestesti tu de zor acolo... Stii totusi ca daca ai fi un om care munceste pentru bani sau nu i-ai avea, nu ai mai scrie chestiile astea, iar femeile proaste nu ar mai sta sa te aprobe..

Anonymous Mar 27, 2012 02:15 PM

e o treaba ca macar iti place Morrisey. Macar atat.

Anonymous Mar 27, 2012 02:08 PM

Am doua intrebari foarte importante pe care ti le adresez:

1: Tu faci caca?

2: Ti-ai cumparata vreodata ceva din idm?

Anonymous Mar 27, 2012 01:34 PM

Esti extraordinar de penibila.

Anonymous Mar 27, 2012 01:08 PM

Acu' mi-a dat seama, micuta de tine vrea sa fie precum Carrie Bradshaw... Preocupata de moda si toale scumpe, si branduri,adica superficialitate, dar in acelasi timp spirituala, visatoare si inteligenta... O scurta descriere ca la oracol, exact asa cum ti se potriveste.

Anonymous Mar 27, 2012 12:59 PM

Poate vroia sa faca rost de bani printesa aia si statea cu nodu-n gat ca nu o mai suna ala..

Anonymous Mar 27, 2012 12:57 PM

Promovezi cu mare succes mediocritatea.

Anonymous Mar 27, 2012 12:51 PM

Asa este lumea... dura si caraghioasa ca o gheonoaie... ce sa-i faci... of of sau ef ef cum spunea Elocika canibala..

PS Ai vazut ca nu esti singura care citeste.. Bucura-te ca nu esti pe cale de disparitie.

Anonymous Mar 27, 2012 12:47 PM

Traiesti in Romania si faptul ca faci asta, te face sa scrii despre marca Versace ca despre ceva chintesential...

La început am srîs despre comentarii că "Anonymous" dă nume: “După ce a felicitat tinerii români pentru mobilizarea din cadrul protestelor anti ACTA, Anonymous postează în mai puţin de o zi 8 comentarii dure pe blogul româncei care nu a fost văzută la manifestaţii altfel decît cu spatele la manifestanţi şi cu faţa la colţarele pepite din cafeneaua de la parterul unui hotel de 5 stele.”

Dar încă aveam cuvinte şi m-am oprit să fiu sinceră cu ele. Să răspund pentru mediocritate, să scriu acum exact lucrurile care sînt adevărate despre mine cînd stau in faţa foii, să recuperez în totalitate şi penibilul pe care uneori ştiu eu sigur că am reuşit să-l ocolesc. Nu cred că altceva în afară de sinceritate o să supravieţuiască în scris. Nici regretele, visarea sau Woody Allen.

E drept că sinceritatea mea e fix cum sînt şi eu, alergătoare, proastă în lifturi şi la calculatoare, moţată, nesupusă, cerşetoare de vorbe, hoaţă de efecte. Nici nu mai ştiu cum să explic. Mediocră. Mincinoasă de fiecare dată cînd ramîne în aceeaşi cameră cu vreuna dintre gentile Marc by Marc.

Sînt sigură că cel puţin o sinceritate fără nume o sa aibă răbdarea să o citească pe a mea şi în articolul următor. Şi nu zic “măcar atît”, mi se pare chiar super. Bine, şi sînt entuziasmată că o să aibă o reactie doar cînd va citi asta. Sper numai ca sinceritatea fără nume să rămînă mediocră, dar să devină inexplicabilă.

TU VORBEŞTI CARE NU EŞTI

Am inima umflată, cam de mărimea tuturor pumnilor pe care i-a strivit. Trebuie să scriu numai despre ce ţine minte într-un singur moment.

Am atîrnat o vulpe de bara de sus din faţă a patului. Nu e vulpea corectă. Pe cea corectă am probat-o într-un beci în Budapesta şi n-am putut să dau bani pe ea. Pe mine dacă mă sperie ceva mă aşez pe scăunelul din cabina de probă şi mă gîndesc bine la lucrul ăla. Atunci am făcut mai mult decît atît, m-am gîndit la vulpea pe bani şi în timp ce am răsfoit tot restul beciului. M-au şi durut întruna beţele de braţe de cît am scormonit printre halate, genţi de doctor şi cojoace, dar numai că vulpea-mai-stătuse-în-jurul-gîtului-cuiva-dar-înainte-de-asta-stătuse-pe-picioarele-ei aveam în cap.

Sînt şi eu conştientă că nici vulpea corectă nu era tocmai o vulpe, e clar pentru oricine că era o blană jupuită de pe o vulpe, ochii adevăraţi sînt scoşi, botul e smuls. Dar peste tot prin beci m-a mîngîiat mîngiierea în gol cu care gheruţele ei striviseră blînd aerul la momentul la care vulpea ieşea din vulpe.

Peste cîteva luni am fost gata să trăiesc cu mîngîierea execuţiei la comun, n-am mai stat pe gînduri, am rugat pe cineva să mi-o cumpere. Eu am încurcat cumva descrierea, deci vulpea care stă acum atîrnată e doar o altă vulpe din care a ieşit vulpea.

 

Iar eu stau aici, proaspăt vopsită şi unsă cu vaselină pe faţă, între o pisică veşnic adormită şi o vulpe care nu închide întunericul niciodată, aşteptînd să scoată cineva iulia din vulpe.

ÎN CARE FAPTUL DE A AJUNGE LA SERVICI CU PĂRUL ÎN DEZORDINE ÎŢI POATE RUINA CARIERA

I-am spus unui prieten drag care mi-a arătat o copertă mai mare că eu n-am auzit niciodată de Dee-Lite, dar că sigur sînt un fel de Scissor Sisters. Am recunoscut apoi că nu am ascultat nici Scissor Sisters, citisem un articol despre ei în Vogue. În Vogue am citit prima dată şi un interviu cu Margaret Atwood şi am ţinut-o minte, ca pe toate vorbele bătrîneşti bine cusute. Spunea că ea n-a auzit niciodată de Prada, dar ştie foarte bine cine e diavolul. Tot din Vogue am auzit de Vice.

Într-un serial de la televizor un bărbat cu salopetă i-a spus unei fete de pe holul spitalului că nu e adeptul sexului frivol, aşa că nu se fereşte de o relaţie cu ea. Numai că tipul de relaţie despre care promitea el nu se întîmplă ca să te fereşti de sexul frivol, ci ca să iubeşti la nebunie. Cel puţin aşa reiese din Vogue.

Aşa că am cumpărat cu un an în urmă nişte pantaloni wide-leg, cu o croială aflată pe toate listele de disponibilizări de după 1992 şi în culoarea preferată a sezonului primavară vară 2009. I-am scurtat pînă m-am ales cu o pereche de pantaloni cropped foarte largi foarte complicaţi. Şi nu ca să mă feresc de frivolitate, ci ca să îi port la nebunie. 

Aşa mă tot gîndesc să iubesc.

REASONABLE DOUBT

Stau ziua lîngă casa mea între linoleum şi patru neoane a cîte două rînduri pe trei coloane. Sînt aprinse toate. Mă aşez pe scaun şi atunci sînt cea mai atentă la buza mea de sus, la unghiile de la mîini şi la încălţăminte. Aerul e suficient şi mai e şi foarte multă somnologie. Vorbesc politicos cum vorbea şi mama în fata tuturor ghişeurilor peste care ne-au venit pachete, formulare şi bancnote, de obicei în fiecare primăvara că stiu că mă uitam mereu la picioarele ei cînd interacţiona cu poştăriţele şi le vedeam înfipte în balerini din piele albă cu găurele. Ea însăşi le zicea “balerini” în fiecare dimineaţă pe la 7, cînd eu nici nu apucam să fac ochi, iar ea se încălţa, îşi trăgea o dungă violet pe pleoapele superioare şi ieşea pe poartă tot explicîndu-mi cum se fierbe apa de cremwursti.

Nu există aici niciun om care să nu fie şi el politicos, să nu ţină în mînă o hîrtie de ziar, de pliant sau de film. Se vede că ne e tuturor frică şi că nu vorbim aşa de încet decît pentru că avem ceva de ascuns. Intrăm pe rînd, care pe unde ni se intonează numele, apoi sîntem conduşi afară pe uşă.

Mă uit la îmbinările dintre feliile de linoleum. Noaptea neoanele nu lasă decît umbre ondulate pe pereţi. Prima dată adorm în fund pe scaun cu capul într-o parte şi mă trezesc cu gîtul umflat. Sună tot timpul voci din telefon între organele interne, mai ales între cele perechi. Mă culc la loc cu faţa lipită de onduleurile de pe pereţi şi visez cu dinţii din faţă, cu petele lor, visez cu măselele de jos şi cu gingiile inflamate. Curg lichide din mine şi linoleumul nu le absoarbe, e impermeabil, nici nu m-am gîndit că nu e din vreun material natural. Nu ştiu ce să fac, aşa că înghit tot şi cînd începe să se evapore mă dau niţel mai încolo.

Mi-ar fi frică să adorm dacă n-ar fi atîta leopard în mine. Şi ştiu eu mai bine că n-o să mai simt bobul de mazăre cînd o să mă despart de îndoială. Îndoiala mă ţine mereu pe loc cu două mîini, ea ne transformă pe toţi în rezerve şi incertitudini şi ne ia jumătate din cît merităm să avem.

DRYAS IULIA MODERATA

Cînd aştepţi dai perdeaua la o parte să te uiţi în parcare, scuturi preşul de la intrare atîrnată pe geam, verifici dacă ai negru între unghii şi păr blond pe bluză, stai mai mult pe canapea decît la birou. Dar am văzut de curînd faţa unei aşteptări noi. Nu te mişti din faţa oglinzii. Atît. Rîzi acolo, bei acolo, te ştergi, te apleci, vin un prăpăd şi-o ciudă cruntă peste tine în baie.

Aici nimic nu mai miroase cum miros rufele spălate în afară de mine şi o pisică albă. Cît timp eu înghit sfere o sa avem amîndouă hrană şi a ei o sa fie umedă şi proteică, i-o aleg aşa special. A mea va fi din mătase dacă e pentru corp şi din piele de porc dacă e pentru picioare.

Şi-n timp ce tu aştepţi în direcţia greşită, aşteptarea ţi se împlineşte pe la spate ca o trădare.

+ take a look here:)

TORT CRUD

Astăzi am scos 5 lămîi galbene din frigider şi le-am pus pe fundul de lemn într-o parte.

Am tăiat-o pe prima în jumătăţi, cu un cuţit preferat în ultima vreme: lama i se îndoaie pe jumătate zimţat, pe jumătate neted, e nou deci bine ascuţit, cu mîner albastru închis parcă-ar-fi-curea-de-piele-pentru-ceas-cu-limbi. Jumătăţile le-am înjumătăţit pe fiecare, şi fiecare nouă jumătate rezultată a sfîrşit tot sfîrtecată. În total 8 cornuleţe de lămîie storcite între degete unul cîte unul şi azvîrlite pe fundul borcanului.

Am tăiat-o şi  pe a 2-a în jumătăţi, cumva de încă 3 ori la rînd am refăcut toată schema şi aş fi putut-o arăta şi altora pentru că îmi ieşea destul de bine. Dacă ar fi intrat pe geam muzica jazz aş fi dansat, dar aşa am stat cocoţată pe vîrfurile picioarelor în costum roz. Înjumătăţeam de zor şi storceam de pulpă şi sîmburi, îmi băgam mîinile cu tot cu încheieturi în borcan să scot sîmburii eliminaţi, apoi înjunghiam din nou. 

La a 5-a lămîie, în clipa în care am făcut o mişcare stîngace mi-am şi tăiat un căpăcel rotund din buricul arătătorului de la mîna stîngă. A picurat o dată în udătură peste fundul de lemn şi încă o dată peste bombeurile unui cornuleţ de lămîie. L-am îndesat în borcan nestors şi peste el am lăsat şi căpăcelul să cadă. Sucul infiltrat în rană mă gîdila şi mă ustura sub tot costumul de corp de fiecare dată cînd manevram jumătăţile înjumătăţite rămase. Şi din roşu-albă-ca-zăpada suferinţa degetului devenea albă, obositoare, dureroasă.

Cînd m-am uitat după urechea pisicuţului, din piele, de sub firele albe, ieşea o rană cu creasta mică roşie.

La sfîrşit am turnat în borcan o cascadă de miere, am pus deasupra o felie de kiwi decojită de mine şi am lăsat tot amestecul în frigider.

DACĂ ASTA VOIAI SĂ SCRII

Ţine şi tu un drac în braţe o noapte, o săptămînă sau o lună. Mănîncă cît mănîncă el, şi încă mai multă untură pe deasupra.  Ghiorţăie din maţele lui şi înghite cu respiraţia de dimineaţă. Ascultă despre cum bătrînilor li se pune banda adezivă pe ochi şi pe gură, banda se dezlipeşte de la transpiraţie, ei sînt căraţi mai departe în portbagaj pînă să fie îngropaţi de vii şi vorbesc şoptit apucîndu-se de mîini, de burţi şi de lopeţi. Întinde-te în pat de faţă cu toţi manipulaţii, jupuiţii şi operaţii. Prima dată cînd îţi dai seama la ce proporţii pot ajunge regretele ţi se face frică pe şira spinării, dar apoi ţi-e din ce în ce mai clar că nimic din ce ai tranşat tu nu se mărturiseşte stînd în fund pe un scaun netapiţat. Că o sa scapi pieptănată şi hidratată. O să mai porţi şi în alte paturi tricoul cuiva peste colanţii sclipicioşi cumpăraţi de altcineva şi o să mai ai dureri în cap de mărimea unui ecler galben de vanilie.  

Aş da orice să intru acum în baie şi în loc de noaptea cartonată să mi se aşeze pe faţă un abur, miros de prosoape folosite, orice numai să treacă.

DE AZI SÎNT DOAR PIESE VECHI ADUSE PE RITMURI MODERNE

A stat cineva lîngă mine şi mi-a spus că înţelege pe de-a întregul apatia. Că e ultimul loc în care te mai poţi păstra întreg după ce ţi-ai băgat capul şi picioarele în toate apele tristeţii.

I-am spus prefă-te, aşa ca mine.

Apoi m-am întors puţin cu spatele şi am stat direct lipită de feţele a doi iubiţi. Se sărutau prin păr cu transpiraţie din gură şi el o forţa pe ea să îi arate că îl iubeşte la nebunie.

DUMNEZEU A CREAT ŞI A PLANTAT LÎNGĂ MINE

Trăiam cu toţii numai în capul meu şi nu ne rămînea loc să ne schimbăm de haine la culcare sau să ne hrănim la trezire.

Dar nu mai era nimic de spus sau de trăit în plus, oricum nu îmi mai păsa şi nici nu costă aşa de mult să nu-ţi pese. Era pe toate drumurile şi se ungea pe pîine. Unii o beau cu apă.

CEL MAI FRUMOS LUCRU DE PE CERUL PĂMÎNTULUI

Există încă prinţese în timpurile noastre, de multe tipuri şi culori, care pot fi răspîndite în toate colţurile lumii. Se ştie însă că numai ochii urîţi pot distinge nobleţea, iar cum aceşti oameni sînt şi ei la fel de rari, prinţesele adevărate ramîn cel mai adesea nedescoperite, auzi despre cîte una numai o dată la o revoluţie, că ar fi răsturnat o buturugă mică pe care şi-ar fi odihnit frumuseţea într-un drum de-al ei tare întortocheat prin piaţă, de genul celor pe al căror parcurs toceşti 3 perechi de opinci de fier.

Numai o singură prinţesă am văzut eu vreodată, era într-un film american independent în care am jucat oarecum împreună. Avea trăsăturile oamenilor simpli, adică şi gaura din stomac şi nodul din gît, dar stătea aşa de cuminte pe canapea cu telefonul în faţă aşteptînd să o sune bărbatul iubit, încît niciodată aşteptarea nu mi s-a părut mai nobilă decît reîntîlnirea pe cealaltă canapea şi am lăsat-o să aştepte.

UN BĂIAT PE CARE NICI MĂCAR NU ÎL CUNOSC MĂ PROTEJA DE CE ÎI ERA LUI FRICĂ

Mi-am tot propus, şi rămîne încă un plan, să scriu despre motivele de ceartă facebook related, în cuplu sau între prieteni.  Dar iar sînt îmbrăcată in a designer piece şi nu-mi stă gîndul decît la mine, aşa că scriu ca de obicei doar despre mine, facebook related this time.

Am completat astăzi o informaţie referitoare la relationship status şi am şters-o peste două ore în care aş minţi să spun că nu m-am simţit de 1.75 şi cu nasul mai mic. Am bifat între timp să se afişeze pe profil şi data completă a naşterii mele, cu zi, lună şi an. Cea mai proastă idee, pentru că prima care mi s-a părut că ar trebui păstrată secretă a fost chiar data naşterii şi am şters-o rapid.  Practic toţi cei 1.75 din care eram făcută s-au acoperit cu crevase (nu ştiu ce sînt crevasele, dar dacă sînt creaţia forţei distructive a naturii atunci sînt termenul de comparaţie potrivit pentru ridurile adînci), iar nasul meu micşorat a ajuns încă şi mai mic, înghesuit de negii şi aluniţele bătrîne din jurul lui.

Se pare aşadar că femeile de 28 de ani, o lună şi 18 zile acceptă mai simplu ce li se întîmplă în relaţia cu un bărbat decît cum decurge relaţia cu ele însele. Şi eşti constientă că atunci cînd o împarţi cu altcineva îţi rămîne mai puţin loc în inimă pentru porcii cu capetele tăiate din copilarie, pentru jumări şi pentru libertate, doar că paradoxal o simţi întreagă cînd sînt pe masă două farfurii cu friptură în loc de una. E mai uşor să joci la dublu micul dejun, prînzul şi cina decît să scrii cu unghia pe tencuială cu puterile neajutate nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul.

Ştiu că e noaptea în care fetele îşi visează ursitul şi nu vă pot opri să îi aruncaţi măcar o privire zeului Pan, dar eu vă sfătuiesc să insistaţi asupra celei pe care o ţine la braţ. Are farmecul, rimelul şi mocasinii Miu Miu cu care te visezi fericită? Înseamnă că te-ai agăţat de braţul potrivit. Dar dacă te uiţi la tine si te vezi necoafată, speriată şi încălţată sport înseamnă că nu el te va face fericită, aşa că poate totuşi ursiţii nu se visează, se întîmplă. 

+ Pentru cine se întreba: e un halat pufos, superb, John Rocha:)

CE-ŢI VINE ÎN MINTE, CE-ALEGI DIN TOATE

Mersesem cu autobuzul. Şi apoi cu metroul. Căutasem elastice de păr normale într-un morman de magazine de accesorii care împing pe piaţă numai scrunchies (am început şi eu să port blugi seara şi încălţăminte plată, hanoracele surorii mele prin casă, dar de un scrunchie nu m-aş atinge nici dacă m-ar prinde sfîrşitul lumii cu părul slinos şi cîrligelor de rufe de pe toată planeta le-ar fi venit deja rîndul la extincţie). Stătusem şi la coadă la Mega Image.

Dar la H&M chiar nu aveam ce să caut. De fapt, în perioada asta cam în niciun loc care nu presupune să scotocesc în cutii cu haine sub 10 lei bucata cu reducere de 75% la casă. Însă m-au atras luminile ieftine, şi materialele cele mai ieftine dintre toate materialele lor. Etichetele naive şi cele mai delicate şi nevinovate haine urîte din lumea civilizată şi uneori din lumea a treia pentru că H&M mai desfăşoară din cînd în cînd campanii pro fair trade.

Cel mai rău din toată-viaţa în ziua aia nu m-am simţit cînd am ieşit din magazin doar cu vechea mea geantă Marc în mînă, ci abia cînd am dat nas în nas cu vitrina Versace. Nu am văzut culorile, materialele, preţurile. Toată-viaţa a trecut prin mine în faţa vitrinei.

Dar îmi fusese clar şi în alte dăţi că sînt o fată Versace. Mă rog, am zis că dacă noutatea nu e totuşi absolută, să fiu mai atentă la culori, materiale şi preţuri. Nu mi-a luat decît o secundă ca să îmi dau seama că mai văzusem undeva imprimeul animal print verde albastru căruia mi-aş fi lăsat pradă toată-viaţa. Pe penultimul raft de jos de la mine din şifonier, desenat pe o rochie Diane von Furstenberg. Cum a ajuns ea la mine, cum a stat pe primul, s-a mutat pe al doilea şi acum a ajuns pe raftul ăsta e o poveste care s-a decolorat la trăit.  

Important ar mai fi de spus doar că de acum eu trec în uitare şi pentru nişte pantaloni imprimaţi şi o rochie paietată Versace for H&M care trăiesc pe acelaşi raft cu ea.    

SE VA AXA PE CE ÎŢI PLACE SAU PE LUCRURILE PE CARE TREBUIE SĂ LE AI MEREU LA TINE

2 cartele de metrou a cîte 10 călătorii m-au costat în 6 săptămîni zeci de minute petrecute într-un spaţiu închis alături de oamenii-cu-probleme. 

Nu e adevărat că în metrou toată lumea se holbează la hainele tale. Nu a existat o singură dată să nu ţin ca o pleaşcă în braţe vreo ditamai geanta Marc by Marc şi n-am simţit măcar o privire stăruind cu uimire şi admiraţie asupra ei. În schimb, oamenii-cu-probleme sînt curioşi de problemele altora – cearcănele, bărbia iritată sau firele mele de păr ieşite din coc n-au scăpat niciunei priviri. 

M-am uitat şi eu înapoi cu privirea celui care deşi stă înfofolit în McQueen şi atîrnă de o geantă de designer rămîne invizibil din punct de vedere stilistic. Nu aveau probleme mult mai mari decît ale mele: covor alb pătat cu roşu, amigdalită veche de 2 săptămîni, nasture lipsă, şedinţă cu părinţii, întîrzieri de plată, mătuşă lacomă. Dar în punctul în care eu eram invizibilă, ei erau morţi de-a binelea.

Pînă într-o zi cînd, croit pe un suflet ale cărui probleme le făcea invizibile, a urcat la o staţie paltonul muştar mai frumos decît zeci de pictoriale din Burda la un loc. E adevărat că atunci cînd coboară în subteran soarele e transformat în caşmir şi că te poţi uita la el cu ochii, iar cu portofelul nu. 

M-am întîlnit în altă zi şi cu un fular Burberry, dar la problemele de cromatică şi design nu mă pot uita deloc cu ochi buni.       

ÎN JUR DE 6 FURTUNI TROPICALE SE TRANSFORMĂ ÎN URSULEŢI

Mă pregăteam ca în timp să practic tae bo şi pilates, să slăbesc mîncînd sănătos, să iau lecţii complete de frumuseţe parcurgînd paşi simpli pentru un machiaj perfect şi consultînd ghidul pentru o coafură de star. Să trec peste the September issue. Să plec într-o călătorie a semnificaţiilor sexuale şi descoperirilor culturale.

În secunda în care reuşesc să îmi trag două linii de negru la ochi şi să-mi îndes peruca de albă ca zăpada pe creştet, mama mea vitregă trimite vînătorul să îmi ia urma. Mă găseşte în padure simplă, slab deghizată şi face icter ca orice vînător de fantome gata bîntuit. Apoi îl aud cum spintecă pieptul porcului mistreţ în camera alăturată şi sufăr cu inima mea de mamifer sîrmos închipuindu-mi drumul pe care vînătorul îmi duce spre pierzanie inima adevărată. Satisfacţia faptei bune îl vindecă de icter şi asta mă însănătoşeşte şi pe mine. 

Pe cînd mă pregăteam să practic tae bo şi pilates, s-a întîmplat să mă intalnesc într-o seară cu mistreţul într-o intersecţie mică. Eu căutam o copită cît o inimă, el o inimă cît un pumn înainte să ne dezbrăcam şi să facem schimbul. 

Ca să supravieţuieşti cu inima mistreţului în piept, şi după dispariţia mistreţului şi după cea a propriei tale inimi, lucrurile se fac cum trebuie, cum nu trebuie şi cum vrei tu.

+ why not sterile dreams 

ÎMI PARE FOARTE RĂU CĂ AŢI SUSPENDAT TEMPORAR CURIERUL DESTINULUI

Nu mă pot lăuda că scriu pentru mine fără să mă gîndesc la părerile şi reacţiile celor care îmi citesc textele. Iar pentru că cele mai multe reacţii care vin sub formă de comentarii sînt nesemnate, postul acesta le este dedicat în primul rînd anonimilor care mi le-au trimis, şi în al doilea rînd tuturor feţelor dragi şi tuturor feţelor fără nume care vin în vizită pe dreamsize.ro. Fireşte că vă mulţumesc şi aş fi fericită să ştiu că voi trăiţi fericirea care nu se citeşte aici. 

“avertisment de clişeu - ar trebui să fii geloasă pe ai tăi părinţi, fiindcă tu nu vei avea o fiică atît de mişto precum au ei” Anonim, 17 noiembrie 2011 

Mi-au dat lacrimile citind comentariul tău. Din două motive, ţi-l pot spune aici numai pe al doilea şi cred că singurul care te va interesa de fapt: e un compliment frumos într-un moment important din viaţa mea şi m-a emoţionat cam tare. Dar te şi contrazic, fetiţa mea are toate şansele să fie destul de mişto purtînd toţi pantofii la care mă uit astăzi în dressing gîndindu-mă ca o vor face foarte fericită pe ea.

"o grămadă de anonimi în ultimul timp pe aici. poţi fi făr' de griji - tot eu îţi ador scrisul cel mai mult. ciudat, şi-aş dori răspuns - oare doar eu am impresia că scrii aici cum scrii fix pentru un contrast la faptul ca de fapt eşti fericită? nici nu văd de ce n-ai fi.” Anonim, 13 noiembrie 2011
Nimic din ce scriu aici nu e neadevărat, la fel cum ce scriu aici e doar o parte din tot ce e adevarat despre mine. Ciudat, şi aş dori şi eu răspuns, de ce simţi tu că ar trebui să fiu fericită?

“do you like pizza?” Anonim, 12 octombrie 2011 
N 
U

“mai lasă plînsul de milă şi pozatul în veşnica nefericită, cîinii şi animalele pădurii, bubele şi cîrpele şi negii şi cinismul că e evident că nu îţi fac bine şi concentrează-te pe lucrurile bune din viaţa ta. pe tine şi pe cei care contează. o să fii surprinsă. s-ar putea să te trezeşti fericită şi să nu ştii cum să te comporţi mai departe.“ Anonim, 19 octombrie 2011
Gaşca asta pe care mă sfătuieşti să o pun pe fugă, plînsul de milă şi pozatul în veşnica nefericită, cîinii şi animalele pădurii, bubele şi cîrpele şi negii şi cinismul, e unul dintre lucrurile bune din viaţa mea. Fericire este nu cînd te cureţi de o parte din tine, ci cînd reuşeşti să aduni tot ce eşti la un loc.

“am scris un text, de fapt o ruină de text; ultima poză de aici parcă e ruptă din el, din textul meu. mă arde să-l şterg, că de ars nu-l pot arde. mă întristezi într-un mod plăcut.” Anonim, 7 octombrie 2011
Tristeţea e una din formele cele mai exotice de divertisment. Hai, trimite-mi textul la iulia_burtea@yahoo.com, ar fi super.

“abuzez de anonimatul oferit de blogspot, şi din buna dispoziţie extinsă după ce m-am uitat prin pozele tale - iar şi din nou - trebuie să-ţi zic. şi zic. şi spun. totul. nimic şi orice. ce trebuie, ce te face să zîmbeşti, să radiezi, să zburzi toată ziua. nu am alte intenţii, decît de bună dispoziţie. şi chiar şi-aşa prefer anonimatul, fiindcă din obişnuinţă - te judec şi prejudec - probabil te-ai uita strîmb şi n-am vorbi niciodată. Semnatunciudat” Anonim, 1 august 2011
Am mai răspuns şi aici unui comentariu asemănător. Nu mă supăr că mă judeci, dar fă-o şi după ce alegi o dată şi un loc ciudat de întîlnire:)

CE-ŢI MAI DOREŞTI CÎND AI TOD CE ŢI-AI DORIT

Cu gura, sandalele şi intestinele nu mai pot face nimic. De mîncat am mîncat invers cu inima stînd în coate. 

Ştiu că odată lăsaţi paşii încălţaţi să cadă or să crape una cîte una cureluşele şi o să se tocească talpa. N-o să mai existe nicio altă cale decît spre cizmar, iar vina mea o să se mai întindă puţin, peste 3 zile de aşteptare.  Mă gîndesc să mi le petrec tot cu faţa la ruine, pentru că moda proiecţiilor pe clădiri va pătrunde şi aici în cartier, umplîndu-ne de sînge grafic şi linii drepte. În ultima dintre zile să stau în genunchi ca să-mi bag agrafele în cuptor. 

Sau să fac comanda pe outnet la care visăm eu, prietena mea cea mai bună Garderoba, şi Dumnezeul cumpărăturilor deopotrivă pentru că pînă atunci vom fi economisit cu toţii timp, bani şi inteligenţă.

MACHIAZ-O PE DOMNIŞOARĂ PENTRU BANUL MASCAT DIN ACEASTĂ SEARĂ

N-avea de unde să ştie:
eu nu mai beam apă de jumătate de an
luam în calcul toate semnele ciudate
mă străduiam să mă vindec singură de gînduri pe care am minţit că nu le mai am
sub apă începusem să arăt ca fructele decojite
cînd am citit „La cumpărături cu Minnie” m-am rugat în gînd să vină Crăciunul ca să ne îmbrăcam frumos şi să ne aşezăm la masă 
mi-a fost rău într-o cameră fără fantome
ardeam ca un foc de paie şi mă bucuram că cizmele rămîn curăţate în urma mea 
ascultam melodii în loop deşi la fel de chinuitor aş fi putut asculta tăcerea din patul cu baldachin

THINE EYES DID SEE MY SUBSTANCE, YET BEING UNPERFECT

Pe 21 martie Silviu Dancu îmi scria: 
Bună Iulia, aş fi enervant dacă ţi-aş cere să opinezi pe marginea vreunui text de-al meu? Pentru mine e f important să găsesc oameni care scriu sau citesc pe bune şi care îşi rezervă 5 min să îmi spună o părere. Dacă nu ai chef nu e nicio supărare. F onest zic asta.
Mulţam.

Pe 23 martie i-am răspuns: 
Bună, Silviu,
cred că le-am povestit tuturor prietenelor că am cunoscut un cititor (de gen masculin) al blogului meu :) mulţumesc mult pentru răbdare şi interes! deci nu numai că mi-ar face plăcere, dar ar fi o onoare să te citesc. 

iulia_burtea@yahoo.com 

Silviu, în aceeaşi zi: 
Cît despre blogul tău, nu-mi solicită deloc răbdarea, doar interesul. Îmi place pentru că este liric, are o forţă blîndă - dar nu lipsit de putere şi este fff feminin. Şi sigur nu sînt singurul cititor al blogului! 

Pe 15 aprilie, eu: 
Iartă-mă că n-am apucat încă să citesc textele tale, scriu destul de greu şi pentru mine.. 

Silviu, îngăduitor, tot pe 15: 
... take your time. I never push my readers! :))

Astăzi este 6 noimebrie. Între timp am pierdut mult timp. Mi-a luat peste 6 luni să nu-mi respect promisiunile, dar a venit vremea sa rup în 6 “Pisica” de Silviu Dancu. 

+ “fleoşc” - apare în text de 9 ori, în contexte ca “Să fie lumină!/ Să fie, dar cine o plăteşte? Fleoşc!” sau “Şi să ştiţi că nu a fost niciun ciob!/ Şi nici fleoşc”, în vreme ce în Biblie cuvîntul golem apare doar o dată. 

+ 3 – “trei tipi slăbănogi cu figuri comune”, “s-au rupt trei degete”, “e ora trei fix”, “o treime cer, două treimi bloc”, “s-a întîmplat cu trei zile în urmă”, “pac”, “bang”, “bla”, “puncte” şi “bliţ”, fiecare repetat de trei ori 

+ pisica albă, pisica neagră – “Ai vrea să fiu un funcţionar? Sau un robot?”, “A fost crimă sau sinucidere?”, “E o ieşire! Sau o intrare.”, “N-a fost fleoşc, a fost poc!”, “Sau ce trebuie sa fiu: actor sau scriitor?”, “Ce poate fi mai important decît plus şi minus?” 

+ 5 – “cinci gloanţe, cinci păsări” 

+ obiecte – o carabină M1 semiautomată, cu calibru de 30 şi cartuşe de 7.62 X 33 mm; o imprimantă Hp 5150 Deskjet; Merţane, BMW-uri; o marcă de bomboane: M&M; un revolver Colt 45 egalat poate doar de Colt 357 Magnum; pagina vreunei Biblii; un număr din Playboy. din păcate nici urmă de Z Spoke by Zac Posen sau de Grand St. de la Foley + Corinna. 

+ natura umană cu tot ce are ea dureros şi fermecător – “Miroase urît, a urină.”, “cu un zîmbet plin de demnitate rănita îmi dau jos chiloţii”, “fesele ei”, “lipsa degetului mic”, “se şterge la nas”, “mă gîndesc să o ciupesc de fundul ăla fîşneţ”, “zbor ca a şasea pasăre.”, “plin de salive matinale”

Citindu-l pe Silviu trăieşti sentimentul de eliberare pe care îl ai cînd porneşti robinetul să curgă apa rece peste cîrpe pătate cu roşu şi sentimentul de frustrare pe care ţi-l dau stelele cînd urcă muntele odată cu tine.

Eu am citit “Pisica” în GAMMA no 0 caietul 8 iunie 2011. Pe Silviu Dancu îl puteţi găsi pe net pe pagina lui de facebook.