SE VA AXA PE CE ÎŢI PLACE SAU PE LUCRURILE PE CARE TREBUIE SĂ LE AI MEREU LA TINE

2 cartele de metrou a cîte 10 călătorii m-au costat în 6 săptămîni zeci de minute petrecute într-un spaţiu închis alături de oamenii-cu-probleme. 

Nu e adevărat că în metrou toată lumea se holbează la hainele tale. Nu a existat o singură dată să nu ţin ca o pleaşcă în braţe vreo ditamai geanta Marc by Marc şi n-am simţit măcar o privire stăruind cu uimire şi admiraţie asupra ei. În schimb, oamenii-cu-probleme sînt curioşi de problemele altora – cearcănele, bărbia iritată sau firele mele de păr ieşite din coc n-au scăpat niciunei priviri. 

M-am uitat şi eu înapoi cu privirea celui care deşi stă înfofolit în McQueen şi atîrnă de o geantă de designer rămîne invizibil din punct de vedere stilistic. Nu aveau probleme mult mai mari decît ale mele: covor alb pătat cu roşu, amigdalită veche de 2 săptămîni, nasture lipsă, şedinţă cu părinţii, întîrzieri de plată, mătuşă lacomă. Dar în punctul în care eu eram invizibilă, ei erau morţi de-a binelea.

Pînă într-o zi cînd, croit pe un suflet ale cărui probleme le făcea invizibile, a urcat la o staţie paltonul muştar mai frumos decît zeci de pictoriale din Burda la un loc. E adevărat că atunci cînd coboară în subteran soarele e transformat în caşmir şi că te poţi uita la el cu ochii, iar cu portofelul nu. 

M-am întîlnit în altă zi şi cu un fular Burberry, dar la problemele de cromatică şi design nu mă pot uita deloc cu ochi buni.