Colecția capsulă de idei imposibile

★ Cît mai multă lume să stea întinsă pe spate la noi în pat, în fața geamului. Ceea ce vor vedea propriu-zis este o bucată de cer atîrnînd deasupra împletiturii de tenebre care ne servește drept gard viu pe timpul iernii. Cînd sigilez bine geamul trăgînd perdelele, bulina de lună reușește să se strecoare cumva în dormitor, ca jurnaliștii pe care îi dai afară pe ușă și ei intră înapoi pe fereastră.

★ Să mă opresc totuși din mîncat. Dar. Cu Dana Grecu îngenuncheată, Oana Stancu metaforică, Gîdea mesianic și Klaus logoreic nu este o variantă să renunți la popcorn. Mi-am hrănit serios interesul pentru sinteza zilei cu sărățele înmuiate în zeamă de murături, cartofi însiropați cu unt, pîine albă cu ulei de măsline și paste tăvălite prin usturoi.

★ Să se refacă Domestic (2012), regia Adrian Sitaru. De data asta altfel, cu scenografie frumoasă și în afară de tabloul cu cai, cu costume din brocart de mătase, cu personaje mai bizare decît oamenii de la bloc. Practic, să se facă tot ce se consideră necesar ca întreg filmul să fie pe măsura straniei imaginații din care au țîșnit un cîine, o găină, un iepure, o pisică și un porumbel care, cînd nu le-au provocat ei înșiși, cel puțin au asistat la crimele, accidentele, despărțirile și crizele care s-au întîmplat.

★ Revenind la pat. Ca uleiul pe vîrfurile despicate, așa să se evapore teama că o sa intre cineva pe geam, direct pe ușă sau prin balcon ca să ne taie noaptea cu cuțitul în pat. Și, tot la capitolul „fără durere”, să nu mă mai usture ochii de la dermatograful bio de culoarea prafului cosmic.

★ Să gîndesc mai de doamne-ajută cînd îmi petrec nopțile între somn și trezie. Stăruiesc zeci și zeci de minute într-o stare care seamănă cu visul, doar că nu e video, muncind la o singură idee. Ați săpat vreodată o pivniță cu cazmaua de plastic?

★ Să plîngă de bucurie pisicuța din casa părăsită de alături pe care o aud văicărindu-se în fiecare dimineață de weekend fericit și în fiecare noapte de săpat la pivniță.

★ Acum, depășind perimetrul casei… Să semene sala de sport cu o cabină de probă, iar contactul cu banda să se simtă pentru arcul piciorului ca atunci cînd probează o pereche de sandale, nu ca o ședință de tortură. Aspectul de bord de navă spațială poate rămîne neschimbat la banda de alergat.

Colecția de răbdări prăjite

Iar am făcut sărățele. Prăjite pe fund, pârlite la capete, după obicei. Am simțit din nou îmbrățișarea neantului în timpul treburilor casnice. Așa mi-a venit ideea să ung sărățelele cu miere, să presar cioburi de ciocolată neagră și să le împletesc între ele. I ♥ neant.  

Foto Camil

ANUL 2013 ÎN IMAGINAȚIE

Sînt zile în care simți că toate lucrurile suferă la locul lor. La mine așa e fiecare zi.

Dimineața mă trezesc gutuie dacă vreau să trăiesc în puf.

Nu îmi puteam închipui, şi înainte mă gîndisem de multe ori la asta, 
ce peisaj te poate convinge că natura bătută de vînt e mai bună la suflet 
decît natura umană.

Știu să țin nasul în vînt și să-mi fac ochii ascuțiți. La mai mulți oameni m-am uitat 
cu obrajii fierți de răutate și cu bărbia în relief.

Din seria „toți oamenii gîndesc la fel”: cei mai mulți păcătuim crezînd despre noi 
că sîntem diferiți de voi.

Tot ce s-a întîmplat a avut legătură cu familia, cu oboseala, cu minciuna, 
cu apariția mai multor bărbați nepotriviți care puteau fi 
medici, profesori, șoferi, frați, concubini.

Pînă atunci nu reuşeam să mă simt confortabil în extaz.

Vara n-am nimic împotriva: înghețatelor ieftine.

Trebuie să mă spăl și să mă scutur de ea ca de o boală care crește creață la vedere.
Trebuie spun forumurile, horoscoapele, prietenele și Cosmo.

De ce să te încrunți cînd încruntarea ta seamănă cu un castravete?

Am scris despre toți oamenii pe care i-am văzut.

Unora le-am văzut picioarele și am scris și despre asta.

WE FOUND IT OUT

>