PENTRU A NAVIGA FACEŢI CLICK PE HARTĂ

Am văzut oameni pe fundal negru cu toate vanităţile la vedere, ajutîndu-se de lucruri pe care şi le-au făcut cu mîna în intimitatea căminului. Pe doi dintre ei i-am şters cu un simbol sud-european şi acum n-au existat niciodată.

Nu e atît de greu de înteles. Eu locuiesc într-o butaforie mare cît un apartament mic. Aici nu se fac lucruri în intimitate, n-am nimic negru în ea decît o rochie scurtă şi puţin ridicolă, e luată prea în serios pentru o piesă de poliester. Toate obiectele sînt asezate cu mîna pe locuri fixe. Cutiile de depozitare sînt goale, icoana catolică, în bibliotecă ţin cărţi, dar au cotoare fondante. Casa mea e o minciună. Buchetele uscate rezistă neatinse luni la rînd. Nimic din ce înfloreşte în conserva asta albă nu se vede cu ochiul liber: sînt micile agresiuni pe care le exercităm asupra lumii, din casa noastră. În toate casele am păstrat o îndoială şi o agresivitate. Să dispari oameni e o formă de agresiune.

Mă mut, dar nu tocmai, într-un hotel, tot “nu tocmai” şi el.