Nu ţin minte de la început pînă la sfîrşit nicio haină de iarnă, mergeam teleghidată printre ele, dar ştiu sigur că umpleau magazinul. Toate paltoanele de acrilic, puloverele, pantalonii şi pantofii, imprimeurile cu reni, bulinele şi măştile, căţărate pe cuburi, prin dulăpioare, atîrnate pe umeraşe şi spînzurate în cuiere, se împingeau unele în altele şi toţi oamenii prinşi între ele se agăţau de haine cu disperare şi le desfăceau etichetele cu speranţă. M-am lovit numai de haine cusute şi scrijelit de unghii care le cercetau cusăturile.
Cînd am ajuns la ţinta mea des-cusută, cu construcţia alterată şi preţ redus, primul lucru: am fost dezamăgită. Nu poţi să faci ceva super, dar care ştii că arată urît, cum ar fi să scotoceşti cu două mîini în Margiela, cu faţa ta senină de mers cu bicicleta şi descălecat pe terasă după o zi de coasă. Trebuie să pari dezamăgită. De haine că sînt urîte, şi de tine că îţi plac.
Nu eram singura faţă dezamăgită din metrul pătrat de Margiela. Mai erau 5 dezamăgiri şi purtau genţi Zara. Toate suceam şi învîrteam Margiela ca pe un cauciuc sau o tablă, dar în sinea noastră preţuiam toate hainele, şi pe cele pe care aveam să le luam fiecare acasă, şi pe cele care ne erau prea mari.
Prima piesă pe care am pus mîna se înşuruba în jurul gîtului.
No comments:
Post a Comment